CNMR: SOLICITĂM TUTUROR CETĂȚENILOR CARE S-AU ÎNTORS ÎN ROMÂNIA, RESPECTAREA CU STRICTEȚE A REGULILOR DE CARANTINĂ!


În actualul context al pandemiei cu COVID 19, CNMR (Coaliția Națională pentru Modernizarea României), cea mai puternică și reprezentativă organizație socio-economică, academică și civică, SOLICITĂM tuturor românilor care s-au întors acasă respectarea cu strictețe a regulilor prevăzute pentru carantină, precum și persoanele cu care au intrat în contact. Acesta nu trebuie să reprezinte un motiv de panică, îngrijorare sau anxietate socială, ci prevenirea îmbolnăvirii celor dragi. Românii din întreaga lume au aceleași drepturi, dar și obligații.

CNMR recomandă tuturor membrilor săi să respecte aceste indicații de carantină. De asemenea, solicitam Guvernului asigurarea medicilor necesarului pentru tratarea în bune condiții atât a bolnavilor de COVID 19, cât și a tuturor bolnavilor României care astăzi sunt în situația de a nu se putea trata. Rugăm toți cetățenii României să meargă la cel mai apropiat centru de colectare pentru donare de sânge, ținând cont de faptul că această criză a condus la o scădere dramatică în punctele de colectare. De asemenea, solicităm Guvernului testarea prioritară și imediată a întregului personal medical și punerea la dispoziția cetățenilor a unor puncte fixe pentru testarea individuală. Apreciem că această criză trebuie tratată cu calm, luciditate și măsuri concrete.

Încurajam întreaga populație să trateze cu calm această situație și să respecte indicațiile Organizației Mondiale a Sănătății cu privire la protejarea fiecăruia.

Încurajam societatea civilă la calm și responsabilitate, dar și la vegherea efectuării oricăror abuzuri din partea statului în această perioadă dincolo de măsurile legale ce trebuie respectate.

"Acest moment reprezintă o provocare atât pentru societatea civilă, cât și pentru instituțiile statului. Degringolada a o parte dintre românii care s-au întors acasă poate să coste scump întreaga națiune. Le cerem tuturor acestor români să respecte regulile de carantină. De asemenea, în calitate de președinte CNMR transmit un mesaj de optimism, curaj și încredere către fiecare român. Poporul român nu poate și nu va fi îngenuncheat niciodată. Acest lucru depinde însă și de noi. Spiritul pozitiv pe care vă încurajez să îl aveți cu toții într-o mare de știri negative nu trebuie confundat cu inconștiența. Precauția este normală. Nu doar din cauza acestei pandemii trecătoare, ci și datorită incapacității sistemului românesc de sănătate de a face față. Orice îmbolnăvire în plus în această perioadă cu COVID 19, gripă normală sau orice altă boală scade șansele de supraviețuire pentru bolnavii suferinzi cu boli cronice. Indiferent că vorbim de diabet, pneumonie, cancer sau orice altă boală avem obligația să nu le luam dreptul la tratament prin supraaglomerare. Din perspectiva CNMR, acesta este și un sentiment de solidaritate și de ajutor reciproc: donarea de sânge, ajutarea persoanelor vârstnice izolate, încurajarea medicilor și a restului personalului medical sunt extrem de importante. Apreciem și le mulțumim tuturor oamenilor de afaceri, spitale private sau companii multinaționale care în această perioadă au ajutat sistemul public de sănătate. CNMR solicită și preoților și călugărilor să ofere alinare, încredere și forță spirituală românilor din comunitățile pe care le reprezintă. Dacă există spitale în țară unde lipsesc teste, măști de protecție sau alte materiale vitale în aceasta perioadă, vă rugăm să ne contactați la: [email protected] sau pe mine direct la [email protected] și vom face apel la toți membrii CNMR pentru a ajuta.

De asemenea, le atragem atenția multinaționalelor din domeniul medical și nu numai să înceteze în această perioadă specularea nevoilor populației. Readucem aminte că aceștia beneficiază de fonduri considerabile de la bugetul de stat prin decontarea tratamentelor bolnavilor pe care-i tratează din bugetul public. Le cerem să dea cu toții un semnal de solidaritate și să ajute sistemul de stat din fiecare județ atât cu medicamente, cât și cu spații sau medici. De asemenea, ținând cont de recentele măsuri adoptate de Guvern, solicităm și testarea obligatorie a tuturor angajaților MAI și MAPN desemnați să ducă la îndeplinire aceste măsuri", a declarat Alexandru Cumpănașu, președintele CNMR.